De fiecare dată când apare în discuție acordul UE–Mercosur, dezbaterea publică se blochează într-o singură întrebare: ce se întâmplă cu agricultura europeană? Este o îngrijorare legitimă, dar care ratează complet marea miză strategică a acestuia: nu carnea de vită sau porumbul, ci vulnerabilitatea strategică a Europei. Mercosur nu e un test pentru fermieri, ci un test pentru capacitatea Uniunii Europene de a supraviețui într-o lume în care comerțul nu mai este schimb, ci armă.
.
Privită în ansamblu, harta relațiilor comerciale ale UE arată mai degrabă ca un pariu riscant decât ca o strategie. Europa și-a legat prosperitatea de prea puțini parteneri, iar partenerii au început să transforme dependența economică în instrument de presiune politică. Aici începe, de fapt, discuția despre Mercosur.
.
Primii 15 parteneri comerciali ai blocului comunitar adună 72,4% din comerțul extern al Uniunii Europene. Restul lumii? Doar 27,6%. Aproape 200 de țări! Iar această concentrare extremă devine și mai îngrijorătoare când ne uităm la vârf: primii cinci parteneri ajung la 52,7% din totalul comerțului extra-comunitar. Cu alte cuvinte, jumătate din comerțul UE depinde de doar cinci țări: SUA, China, Regatul Unit, Elveția și Turcia. Iar dacă ne limităm la primii trei parteneri – SUA, China și UK – aceștia acoperă singuri 42% din schimburile comerciale ale Europei cu restul lumii. Dintre cei trei, doi, Statele Unite și China, au început să folosească puterea comercială ca instrument de presiune politică.
.
Pe românește, UE este mult prea dependentă de prea puține state în relațiile sale comerciale. Și aici ajungem la inima problemei.
.
SUA sunt cel mai mare partener comercial al UE, cu 17,3% din comerțul total și 20,6% din exporturile europene. Europa are un excedent comercial masiv cu America – 197,7 miliarde de euro – care pare, la prima vedere, un avantaj. Dar acest avantaj este în realitate o vulnerabilitate imensă. Vedem din plin asta în mandatul lui Donald Trump, care într-un fel sau altul va aduce UE în situația de a semna un acord comercial foarte dezavantajos pentru bloc – în care, pe lângă taxe, ne cere să trimitem mulți bani peste Ocean, într-o formă sau alta.
.
Cu China situația e și mai dezagreabilă. Deficitul comercial al UE cu Beijingul a ajuns la 305,8 miliarde de euro – Uniunea importă de 2,4 ori mai mult decât exportă. Pentru a înțelege dimensiunea problemei: deficitul cu China este aproape cât deficitul comercial al UE cu toate celelalte țări din lume la un loc. Deci jumătate din deficitul comercial total al Europei provine dintr-o singură relație bilaterală. Asta nu e relație comercială – este dependență structurală.
.
În acest context, devine clar de ce Mercosur este mult mai mult decât o simplă deschidere comercială. Acordul cu Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay oferă Europei exact ce-i lipsește cel mai acut: diversificare și echilibru.
.
În prezent, Mercosur însumează doar 2,2% din comerțul extra-UE, aproape neglijabil. Dar procentul mic ascunde un potențial strategic imens. Mercosur acoperă 260 de milioane de consumatori, cu o clasă de mijloc în expansiune în Brazilia și Argentina. Și, spre deosebire de relațiile profund dezechilibrate cu SUA și China, comerțul cu Mercosur este relativ echilibrat – deficit de 0,8 miliarde de euro. Practic, un comerț fair. Un alt avantaj e că cele două blocuri sunt economic complementare: UE exportă mașini, echipamente, produse farmaceutice și chimicale – exact genul de bunuri cu valoare adăugată mare pe care economia europeană le produce competitiv. Mercosur la rândul său exportă produse agricole și materii prime critice – exact ce UE importă oricum din alte surse.
.
.
Da, va exista presiune pe agricultura europeană. Dar această presiune poate fi gestionată prin măsuri de siguranță și politici de compensare, prinse, cel puțin în parte, în acord.
.
Altfel, parteneriatul comercial cu Mercosur nu e despre a alege între agricultori și industrie, ci despre a alege între dependență și reziliență. Europa a mai făcut o dată greșeala de a-și construi confortul economic pe o relație dezechilibrată, crezând că interdependența garantează stabilitatea. Lecția energiei rusești a fost dură și costisitoare. Repetarea ei, de data asta cu SUA sau China, ar fi o formă de inconștiență strategică.
.
Mercosur nu e soluția tuturor problemelor comerciale ale Uniunii Europene. Dar este exact tipul de parteneriat care reduce riscul sistemic: mai puțină concentrare, mai mult echilibru, mai multă libertate de mișcare. Într-o lume în care marile puteri își folosesc piețele ca pârghii politice, adevărata suveranitate economică a Europei nu stă în protecționism, ci în opțiuni. Iar Mercosur este una dintre puținele opțiuni reale pe care Europa încă le mai are.
