Actualul președinte al Curții de Conturi, Mihai Busuioc, este propunerea PSD de judecător pentru Curtea Constituțională. Acesta a fost votat în ședința Biroului Permanent al partidului cu 20 de voturi, iar contracandidații săi au obținut 9, respectiv 3 voturi. Busuioc urmează să fie votat miercuri în plenul Camerei Deputaților.
.
Busuioc a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea privată ”Nicolae Titulescu”, iar ulterior a urmat studii postuniversitare în Drept Notarial și Proceduri Speciale, un master în Drept funciar și cadastru, precum și cursuri la Colegiul Național de Apărare, între 2004 și 2007.
.
Mihai Busuioc a fost consilier secretar de stat, secretar general adjunct și secretar de stat la Ministerul Dezvoltării în perioada în care instituția era condusă de Dragnea, fiind considerat un apropiat al fostului lider PSD. În plus, după căderea guvernului Ponta, acesta și-a păstrat funcția la Ministerul Dezvoltării în guvernul tehnocrat a lui Vasile Dîncu.
.
Judecătorul propus de PSD pentru CCR este președinte al Curții de Conturi din 2017, iar înainte de asta a fost secretar general al Guvernului. În contextul conflictului dintre Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, cel din urmă a încercat să îl îndepărteze pe Busuioc din funcție, dorind să îl instituie pe Ponta în locul său, dar juristul a refuzat să-și contrasemneze propriul ordin de eliberare. Conflictul s-a încheiat cu demiterea Guvernului Grindeanu printr-o moțiune de cenzură votată chiar de PSD.
.
Sub conducerea lui Busuioc, în 2023, Curtea de Conturi a renunțat de bunăvoie la o parte din independența și atribuțiile sale, la scurt timp după ce fusese desemnată să joace un rol central în controlul fondurilor din PNRR. Într-un moment în care România a primit un volum mare de fonduri europene, controlul Curții de Conturi ar fi fost necesar pentru realizarea unei gestionări transparente a fondurilor.
.
O altă controversă legată de numele lui Busuioc vizează faptul că, în 2024, Parchetul European a deschis un dosar penal privind un proiect de aproape 6 milioane de euro al Curții de Conturi realizat cu sprijinul Băncii Mondiale. Proiectul „SAI pentru cetățean”, derulat între 2019 și 2023 sub coordonarea lui Mihai Busuioc a fost finanțat în mare parte din fonduri europene și a inclus cheltuieli controversate, precum zeci de mii de euro pentru materiale promoționale și conferințe.



















