Șase deputați și cinci senatori au părăsit Partidul Oamenilor Tineri declarând că nu se mai aliniază cu vocile aflate la conducerea partidului, ce se angajează în “a deraia parcursul european al României”. Președinta Anamaria Gavrilă a considerat că această mișcare este un act dezamăgitor de trădare.

.

Demisiile Dumitriței Albu, lui Lucian Andruşcă, lui Andrei Csillag, lui Călin Groza, lui Gheorghe Pîclişan şi a Aurorei Simu au fost anunțate miercuri în plenul Camerei Deputaților, într-o scrisoare comună. Scrisoarea a fost trimisă de Lucian Andrușcă jurnaliștilor HotNews.

.

În scrisoare deputații mărturiseau următoarele:

Ne-am alăturat acestei mișcări politice convinși de o idee în care am crezut cu toată sinceritatea: aceea că putem construi împreună un partid democratic, transparent, responsabil și cu adevărat dedicat cetățenilor. Din păcate, această idee s-a pierdut pe drum. Valorile care au stat la baza proiectului nu au mai fost respectate, iar direcția impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile inițiale. Am încercat, cu bună credință, să salvăm acest proiect. Din păcate, toate aceste eforturi au fost ignorate. Acest gest este un semnal pentru toată mişcarea suveranistă şi un semnal către ţară că mişcarea conservatoare din România şi oamenii politici care s-au angajat să reprezinte România cu demnitate în Europa, „şi nu pentru a deraia parcursul european al României”, că înţeleg că românii doresc într-o Europă altfel, „cu fruntea sus, cu politicieni care au ca unică agendă interesul acestei ţări. Sfada, isteria, pozițiile și declarațiile extremiste sunt exact ceea ce dezgustă și dezamăgește electoratul de dreapta conservator, suveranist – un electorat format, în principal, din oameni decenți, credincioși și muncitori, care nu-și mai doresc ca țara să fie secătuită de un stat supradimensionat și corupt.

.

Reacția Anamariei a fost tranșantă la adresa parlamentarilor:

Nu ne-au trădat pe noi, cei din conducere. I-au trădat pe românii care le-au dat votul cu speranța că în sfârșit cineva îi va reprezenta cu demnitate. I-au trădat pe bătrânii care încă mai cred în România. Pe tinerii care s-au întors acasă ca să construiască aici. Pe mamele care ne-au spus, cu lacrimi în ochi că POT este ultima speranță pentru viitorul copiilor lor.

..