Elon Musk, miliardarul apropiat de președintele Statelor Unite, Donald Trump, primește o nouă palmă zdravănă de la europeni, după ce acesta s-a implicat fără menajamente în politica statelor de pe vechiul continent: acțiunile companiei sale, Tesla, sunt astăzi la jumătate față de nivelul la care erau acum 3 luni, înainte ca Musk să descopere o pasiune pentru formațiunile politice sau candidații de extremă dreapta din Europa.

Cifrele arată clar declinul major al Tesla: minimul de azi a ajuns la 237,60 $, de la un maxim de 488,54 $ în a doua parte a lunii decembrie, înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul la cârma Statelor Unite, iar Musk să devină activist.

Iar românii sunt fruntași în mișcarea de frondă europeană care s-a lansat împotriva miliardarului american: în primele două luni ale acestui an, înmatriculările Tesla în România au scăzut cu aproape 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar acest declin a fost vizibil și în alte țări europene.

E drept și că vânzările Tesla au început să scadă dinainte de aventurarea lui Musk în politica europeană, dar cu siguranță timpul petrecut de acesta la Casa Albă nu-i priește: în Germania, de exemplu, unde Musk s-a poziționat fățiș de partea partidului de dreapta radicală AfD, vânzările companiei sale au scăzut cu 76% în februarie 2025, în condițiile în care piața globală a vehiculelor electrice a crescut cu 31% în aceeași lună. Nici în Franța nu este foarte popular Musk, înmatriculările mașinilor lui scăzând cu 44% în primele două luni ale acestui an.

..