Marcel Ciolacu trimite Corpul de Control la ministere: „Cine nu reduce risipa bugetară va avea o surpriză”

.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a dispus trimiterea Corpului de Control al Prim-ministrului la toate cele 16 ministere și la instituțiile din subordine, pentru a verifica modul în care acestea aplică măsurile de reorganizare și debirocratizare asumate recent de Guvern în Parlament.

.

„Cine nu a înțeles că reducerea risipei bugetare și a cheltuielilor statului sunt absolut necesare pentru echilibrarea bugetului va avea o surpriză. Am trimis deja Corpul de Control simultan la toate cele 16 ministere și instituțiile subordonate acestora”.

.

Premierul a subliniat că scopul acestor controale este să se asigure că sunt respectate măsurile privind reorganizarea administrativă și reducerea birocrației, pentru care Executivul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului. „Nu am glumit, iar cei care nu au luat în serios aceste angajamente vor răspunde politic”, a precizat Ciolacu.

.

Această acțiune vine după ce luna trecută Marcel Ciolacu a anunțat o decizie fără precedent privind reducerea cheltuielilor administrative, eliminând 1.800 de posturi din cele 32 de instituții aflate în subordinea Guvernului. Premierul făcea atunci referire directă la modelul Elon Musk și sublinia necesitatea eficientizării aparatului de stat.

„Am început curățenia – 1800 de posturi mai puțin în aparatul central al Guvernului! Este primul semnal puternic către întreaga administrație publică din România că activitatea trebuie eficientizată. Românii nu mai pot susține din taxe nemunca și lipsa de performanță”, afirma Marcel Ciolacu în momentul respectiv.

..