Vladimir Putin, țarul care voia să-și aducă imperiul la strălucirea de altădată, a văzut, rând pe rând, cum ultimele iluzii ale Rusiei ca mare putere se spulberă. Ucraina a dărâmat mitul invincibilității Armatei Roșii, pe care Stalin l-a creat și cultivat după câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial. Moldova i-a scăpat din mână – se zbate și reușește să iasă de sub tutela Rusiei, cu tot cu Transnistria. Ungaria, pivotul cel mai puternic al Kremlinului în UE, a revenit sufletește în familia europeană după un vot istoric care a spulberat regimul Orban. Venzuela e pierdută pentru Kremlin, Iranul de asemenea, iar Cuba urmează. Așa că în acest moment Putin își îndreaptă atenția literal în propria curte, o articulație majoră a ambițiilor sale imperiale: Caucazul de Sud – practic, locul de joncțiune dintre Rusia și Orientul Mijlociu. Prea târziu, însă.
.
Pe 7 iunie în Armenia urmează alegeri care vor hotărî destinul țării. Iar datele arată că partidul premierului pro-occidental Nikol Pashinyan va primi o largă majoritate în parlament. Asta după vizite la nivel înalt ale reprezentanților Statelor Unite, cu care Armenia a semnat un acord strategic, după găzduirea a 40 de lideri europeni, inclusiv Zelenski, și după oficializarea intențiilor țării de a intra în Uniunea Europeană. Vladimir Putin făcea recent apel la organizarea unui referendum în care armenii să voteze dacă vor să fie alături de Europa sau de Rusia – dacă datele din sondaje se confirmă, armenii vor fi votat neîndoielnic pentru despărțire, după decenii întregi în orbita Kremlinului.
.
Cum s-a ajuns aici? Armenia, încă puternic atașată de prietenii săi ruși, a depins de Moscova post-sovietică pentru securitate, economie și politică externă. Dar relația dintre cele două state s-a fisurat puternic odată cu conflictul din Nagorno-Karabah, care s-a încheiat cu o pace mediată de Statele Unite și cu sentimentul amar că Rusia nu și-a apărat aliații. Din acel moment, pentru mulți armeni, Rusia nu a mai fost protectorul de odinioară, ci un trădător.
.
Această ruptură explică de ce campania Kremlinului împotriva lui Pashinyan a devenit atât de agresivă: Putin știe deja că a pierdut, dar nu ezită să facă ce știe mai bine. Propagandă anti-occidentală. Sprijin mediatic și politic pentru candidații pro-ruși. Posibil trafic de votanți în ziua alegerilor. Presiuni economice. Amenințări voalate sau directe… inclusiv sugestia că Armenia ar putea avea soarta Ucrainei dacă insistă să se apropie de Uniunea Europeană.
.
Mesajul? Același pe care Rusia îl transmite de ani întregi fostelor republici sovietice: dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră. Numai că de această dată Armenia nu mai este singură: țara e acum un proxy între blocul occidental și Kremlin.
.
Trump îl sprijină pe Pashinyan – și e de notat că e pentru prima dată când un președinte al SUA susține un candidat dintr-o țară aflată pe orbita regională a Rusiei. Interesele Statelor Unite în regiune vizează nu doar resurse ca minerale critice, ci și un pivot într-o regiune dominată istoric de Rusia, foarte aproape de Iran. La rândul ei, Europa a făcut și ea eforturi intense de apropiere cu Armenia, deschizând inclusiv discuții de aderare a țării la blocul comunitar și angajându-se la investiții în regiune.
.
Mișcarea occidentului e strategică, iar eforturile de apropiere de Armenia sunt strategice: motivate fie geopolitic, fie economic, toate au un punct în comun – scoaterea Rusiei din ecuație. Iar asta, paradoxal, îi dă dreptate lui Putin: da, orice mișcare a Armeniei care nu e pro-Rusia va fi împotriva ei.
