S-a încheiat vremea în care partidele sistem aveau putere. Nimic nu o putea arăta mai bine decât numărul de voturi obținute de candidatul susținut de PSD și PNL, la care adăugăm și UDMR. 1.892.930 de voturi = 10,5% din numărul total al românilor cu drept de vot – asta e forța celor mai mari partide ale țării.
.
S-a încheiat vremea PSD și a PNL așa cum le știam: încrezătoare, statornice, aparent eterne. Poate, odată cu ele, să se fi încheiat și cu „Ciuma Roșie” și „Holera Galbenă”? Nu. E prea mare tentația de a găsi mereu vina în „greaua moștenire”.
.
S-a încheiat vremea unei Românii care vede în roșu și galben fiecare alegere. Harta țării noastre este, după 4 mai, de aur, cu excepția câtorva enclave în nuanțe de albastru, mai degrabă stinghere.
.
S-a încheiat vremea răului cel mai mic. Românii au ales acum orice altceva în afară de răul cunoscut.
.
S-a încheiat vremea argumentelor. Românii au votat covârșitor singurul candidat care a refuzat sistematic orice dezbatere cu contracandidații săi și al cărui singur program de președinte a fost Călin Georgescu.
.
S-a încheiat vremea în care credeam că drumul României nu poate duce decât către Vest, cu libertățile lui, cu valorile lui, chiar și cu metehnele lui. Părem, fie în țară, fie răspândiți prin lume, atât de dornici să „nu mai fim slugi” și să stăm pe picioarele noastre… uitând că de la Vest am primit îndrumare și nu ordine și că Occidentul ne-a învățat să ne îndreptăm coloana frântă timp de 50 de ani.
.
S-a încheiat vremea misecuvinismului. Să fim parte din Uniunea Europeană nu este doar un drept primit, ci și un privilegiu. Să fim orbi în fața binelui care se face zi după zi în țara noastră – de privați și de instituții publice – e doar răsfăț și lene și lehamite de noi și de toate. Să înjurăm în loc să criticăm constructiv – partide, candidați, presă, instituții – să aruncăm cu noroi în orice, e o libertate pentru care la un moment dat trebuie să ne asumăm și responsabilitatea. Prețul îl plătim cu toții azi.
.
S-a încheiat vremea șanselor. „Vreau acum” e mai bine decât „construim în timp”, „eu” e mai puternic decât „noi”, emoția e mai convingătoare decât argumentul. „Schimbare! Jos cu ei!” Suntem aproape acolo. Ce punem în loc? Încă nu știm. „Orice, dar să nu mai fie ei!” Pe 24 noiembrie și pe 4 mai, acesta a fost programul nostru de țară.
.
S-a încheiat prima epocă a democrației postdecembriste, într-un apus de aur.
