Un parc uriaș de energie eoliană, de 1.200 MW, care va fi dezvoltat în județul Botoșani de Eurowind Energy România va plasa țara noastră între liderii europeni în energie regenerabilă.

Inițiativa este acum în fază incipientă de planificare, compania finalizând însă mai mulți pași preliminari pentru dezvoltarea proiectului. Acesta va include construcția în etape a nouă parcuri eoliene amplasate pe raza județului, care vor fi realizate în următorii 6 ani, până în anul 2031.

.

Cu o investiție totală estimată de peste un miliard de euro, acest complex eolian ar putea nu doar să consolideze capacitatea de energie regenerabilă a României, ci să permită țării să devină un exportator important de energie în regiune, a declarat Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România.

.

Eurowind Energy este unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte regenerabile din România, compania dezvoltând până acum trei proiecte de energie regenerabilă – parcurile fotovoltaice din Pufești (județul Vrancea, operațional din 2012), Halchiu (județul Brașov, operațional din 2013) și Mihăilești (județul Ilfov, operațional din 2013) și are în lucru alte două proiecte, care vor fi operaționale anul acesta – parcul fotovoltaic Teiuș (60,2 MW) din județul Alba și parcul eolian Pecineaga (48 MW) din județul Constanța.

..