Viktor Orban, premierul ungar, o amenință pe Ursula von der Leyen că, în cazul în care sancțiunile asupra țării sale nu vor fi ridicate, se va opune prin veto noului buget pe 7 ani al Uniunii Europene.
.
Liderul naționalist al Ungariei se află de mai mulți ani în conflict cu UE din cauza politicilor sale controversate privind migrația, drepturile persoanelor LGBTQ și reformele interne care ar submina principiile democratice. Bruxellesul a acuzat guvernul ungar de încălcarea statului de drept și a valorilor europene fundamentale, ceea ce a dus la suspendarea unor fonduri europene în valoare de miliarde de euro destinate Ungariei.
.
Întrucât noul buget al Uniunii, de 2 trilioane de euro, trebuie votat în unanimitate de membrii Consiliului European și cu o majoritate absolută în Parlamentul European, Orban a spus că “până când nu vom primi fondurile rămase (înghețate), nu va exista niciun nou buget al UE”.
.
În plus, în discursul său de la Universitatea de Vară “Tusvanyos”, Orban a acuzat lipsa de tact a europenilor ce riscă iscarea unui război comercial cu administrația Trump. „Actualii lideri ai UE vor fi întotdeauna ultimii care vor semna acorduri cu Statele Unite și întotdeauna cele mai proaste acorduri”, a adăugat el, solicitând schimbarea conducerii Uniunii.
.
De asemenea, premierul ungar aflat la al patrulea mandat se confruntă cu un nou rival la alegerile parlamentare de anul viitor din Ungaria, Peter Magyar, al cărui partid pare să conducă în sondaje. În cadrul conferinței de la Universitate, Orban a subliniat că acest candidat ar fi cel dorit de UE și a sugerat că întrevede un amestec al liderilor în procesul electoral.













