Parteneriatul militar semnat între Rusia și Coreea de Nord în 2024 a presupus colaborare militară mutuală. Un an mai târziu, vedem cum înțelegerea cu rușii a fost, de fapt, un act unilateral dezavantajos nord-coreenilor: pentru cei 15.000 de soldați trimiși pe frontul din Ucraina, Phenian a primit în schimb doar provizii alimentare și câteva sisteme de apărare, cu un impact economic minim. Întrebarea e următoarea: cum reușește Kim Jong Un să justifice inechitatea alianței și cum reușește să-și păstreze legitimitatea în fața poporului său?
.
Răspunsul este, bineînțeles, în propagandă. Pentru a înțelege ce crede un coreean care are acces exclusiv la media controlată de stat, e important să facem o paralelă între informațiile pe care le primim în Occident și cele furnizate acolo.
.
Conform narativei oficiale euro-atlantice, deciziile diplomatice și strategico-militare sunt luate pentru a opri Rusia să se extindă și să încerce să devină din nou un imperiu, așa cum a fost demult. De cealaltă parte, în media din Coreea de Nord, “naziștii imperialiști” sunt europenii aliați cu americanii, care vor să integreze teritoriul ucrainean, ce îi aparține de drept Rusiei, în structuri precum NATO sau UE, în “imperiul lor” mascat.
.
Cum îi afectează asta, propriu-zis, pe coreeni? Potrivit relatării de acolo, dacă Occidentul e dispus să ajute Ucraina, doar pentru “a-i face rău Rusiei”, asta înseamnă că în orice moment vecinii coreeni din sud pot fi ajutați să detroneze ordinea statală din nord. Cu alte cuvinte, dictatura lui Kim Jong Un trebuie protejată pentru că, odată cu el, cade și socialismul – teoretica egalitate socială și bunăstare prin muncă – dar și securitatea cetățenilor. “Ceilalți vor să ne facă rău cum îi fac și Rusiei, iar dacă ții la viața ta de acum, așa imperfectă cum este, vei lupta pentru interesele țării”.
.
Dacă trecem peste crezul că orice se întâmplă în Coreea de Nord, Rusia sau Iran este dovada unei uri absurde față de Vest, condamnabilă prin naivitatea sa, ar fi bine să ne gândim de două ori. Ce ne motivează cel mai mult atât pe noi, cât și pe ei să divizăm societățile în care trăim și chiar să ajungem să murim pentru ceea ce credem este frica. Este important, însă, să realizăm că aceste frici pot fi doar niște construcții, iar sacrificiul personal – făcut pentru interese politice mai presus de noi.
