La fel ca Janus, zeul roman cu două fețe care privea atât în trecut, cât și în viitor, Roma e un oraș care are două chipuri. Cel pe care-l arată turiștilor – în zgomot, în clinchet de farfurii, în arome de fructe de mare, carciofi și gelato – și apoi cel pe care-l ține bine ascuns, și pe care-l poți vedea doar dacă ai răbdare și te lași condus pe drumul ei, de acum mii de ani până azi.

.

Primul chip e deci cel cunoscut. E Roma fotografiilor, cea în care, fără să-ți dai seama, ești înghițit de mulțimi. La Fontana di Trevi nu privești apa și nici măcar sculpturile înalte, ci oamenii. La Colosseum nu vezi istoria, ci valuri de telefoane ridicate în același unghi, pe fondul unui zumzet continuu de nimicuri spuse în toate limbile, mai tare sau mai încet, doar ca să ucidă tăcerea. Forul Roman e și el mai degrabă un coridor de pași grăbiți, iar Columna lui Traian, un reper bifat, un obiectiv pozat.

.

Și atunci apare primul impuls sincer, aproape vinovat: să pleci, departe de zecile, sutele de mii de oameni care iubesc Roma în același timp și în același fel – lacom și rapid. Așa începe, de fapt, întâlnirea reală cu orașul. Nu în centru, ci departe de el.

.

La o oră de Roma, la Ostia, totul pare să respire altfel. Aici se retrag, probabil, și romanii când vor liniște. Nu e liniștea perfectă – vântul bate tare, Tireniana se agită aproape mâloasă, nisipul îți intră în ochi probabil ca să te alunge. Dar tocmai asta e: Roma nu oferă confort, ci experiență. Chiar și când te împinge departe de ea. Odată ajuns înapoi, un arbore de sequoia care parcă n-ar fi trebuit să fie aici se profilează atât de perfect pe un cer incandescent, încât începi să înțelegi de ce chiar și acum, după atâtea mii de ani de la căderea Imperiului, drumurile aduc în continuare aici oameni din toată lumea.

.

.

La Roma, ziua trebuie să înceapă devreme. E un oraș care nu se vede la prânz, ci dimineața sau după apus. În restul timpului, e ocupată. Sau sub ocupație: se poate întâmpla ca, la orele 9, ușile să fie deja închise. „Sold out”.

.

Dar parte din farmecul Romei e că, și dacă îți închide o ușă, îți deschide un oraș întreg. Așa poți ajunge să vezi parcurile spectaculoase – nu doar prin frumusețe, ci și prin sălbăticie și natură lăsată să-și vadă de ale ei, care împletește frumusețea mediteraneană cu temple păgâne rămase în picioare dintr-o încăpățânare curioasă a timpului sau cu ruine care au învățat să trăiască timpurile noastre. O grădină de portocali e nu doar un loc de odihnă, ci un gardian aflat pe una dintre colinele orașului pe care-l are în grijă. Palazzo Doria Pamphilj, uitat între atâtea alte obiective de vizitat, unde Caravaggio și Rembrandt sunt prezențe; și o galerie care nu cere atenție, dar o merită pe deplin. Apoi Trastevere, cartierul boem. Nu ca destinație, ci ca stare. Piața de Flori, care nu e doar despre flori, ci despre mirosuri, culori, voci. Lămâi și portocali încărcați de fructe. Aer de primăvară. Corul Vaticanului în Ziua de Florii… Astea sunt lucrurile care rămân. Nu cele pentru care stai la coadă.

.

Și da, Roma îți fură ușor privirea cu frumusețea ei, dar nu uita să ridici ochii din când în când. La colțuri de stradă, ascunse în văzul tuturor, Madonnellele veghează orașul. Mici icoane ale Fecioarei puse cândva pentru a ține răul departe. Au rămas acolo pentru că sunt în îngrijirea oamenilor, ei înșiși păstrători ai istoriei, la fel ca orașul lor.

.

Inevitabil, Roma coboară și în adâncuri. Cripta capucinilor poate nu apare în topuri decât ca o ciudățenie. Nu e spectaculoasă în sensul obișnuit. Nu atrage atât de mult. Dar e una dintre cele mai sincere forme de memorie pe care le poți întâlni. Oase, cranii, schelete aranjate cu o grijă care nu ține de estetică, ci de sens. Un omagiu pentru cei care au fost. Și o lecție tăcută: nimic nu rămâne, dar totul contează.

.

Roma nu fuge de moarte. O acceptă. E poate unul dintre motivele pentru care a fost, timp de mii de ani, centrul lumii. Un oraș care a învățat de la greci să gândească, de la zei să creadă și de la sine să-și amintească. Păgân și creștin. Antic și viu. Ruină și prezent.

.

Și în trecut și acum, toate drumurile duc la Roma. Dar odată ajuns aici, drumurile către ea sunt cele neumblate. Pe acolo mergi. Nu-ți face planuri dinainte. Nu încerca să o consumi. Lasă-te dus de pași. Roma nu se vizitează. Se urmează.

.