Cu 1 miliard € mai puțin au investit companiile străine în România anul acesta față de 2023: Banca Națională arată că cifra investițiilor este de 5,73 miliarde € în 2024, comparativ cu 6,748 miliarde € anul precedent.
În aceeași perioadă au fost înființate 6.084 de firme cu capital străin în România, iar capitalul total al acestora a fost de aproape 18,4 milioane $, mult mai mic decât în 2023, când firmele noi aveau un capital de 125,7 milioane $.
Cele mai multe firme noi au fost în domenii precum comerțul, service auto, activități profesionale și transporturi.
Până la sfârșitul lui 2024, în România erau 290.930 de firme cu capital străin, iar valoarea totală a capitalului subscris era de 74,2 miliarde $. Cele mai multe firme aveau investitori din Italia (53.743), iar capitalul cel mai mare era deținut de firmele olandeze (13,23 miliarde de $).



















