Multă vreme, românii au privit harta autostrăzilor noastre ca pe o hartă a promisiunilor întârziate. Ani buni după Revoluție, aveau dreptate: ba nu exista voință politică, ba construcțiile stagnau, ba proiectele se împotmoleau. E de ținut cont totuși că, nici în anii ’90, nici la începutul anilor 2000, România nu avea bani să-și construiască o rețea de drumuri de mare viteză care să o lege de restul Europei. Autostrăzile rămâneau un ideal și o decepție.
.
Am ieșit din comunism cu 113 km de drumuri de mare viteză. În anii ’90 n-am construit nimic. Apoi, timp de 10 ani, între 2000 și 2010, abia am inaugurat circa 20 km de autostradă pe an. Dar pe urmă ceva s-a schimbat. Am avut primele recorduri de număr de km de autostradă dați în circulație în 2012 (116,8 km) și 2013 (117 km), apoi am temperat ritmul – dar l-am ținut constant, astfel încât în 2023 am depășit borna de 1.000 de km de autostradă. Doi ani mai târziu, în 2025, suntem la 1.368 km de autostradă și drum expres în circulație.
.
În ultimul deceniu, România aproape și-a dublat rețeaua de autostrăzi și drumuri expres: în 2015 aveam 747 km de autostradă. Azi avem 1.368 km. Acesta e, cu adevărat, deceniul care schimbă harta României, iar realizarea e în mare parte a ultimilor doi ani record, în care media kilometrilor de autostradă inaugurați a depășit 200 pe an: în 2024, circa 200 km de drumuri de mare viteză au fost inaugurați; pentru 2025, estimarea oficială era de 250 km, iar realitatea aproape o confirmă: 231 km au fost deja deschiși. Tabloul complet arată că alți 887 km sunt în execuție, cu utilaje pe teren și lucrări în desfășurare și alți 477 km sunt în licitație, pregătiți să intre pe șantiere.
.
„N-am fost în stare să facem autostrăzi.” E o frază încă auzită des, dar cifrele actuale o contrazic. Astăzi România construiește mult, repede și – tot mai des – bine, iar țara noastră intră în viteză de croazieră.
.
Când privești înapoi, ultimii ani par o schimbare de paradigmă. Când privești înainte, potențialul este și mai mare. Cu sute de kilometri în lucru și alte sute în licitații, România se apropie de momentul în care marile sale regiuni vor fi legate complet prin drumuri de mare viteză.
.
Pe șantierele din țară se vede o Românie pragmatică, eficientă, concentrată pe rezultat. O Românie care începe să semene cu promisiunea ei. Și, poate pentru prima dată în istoria recentă, putem spune fără ezitare:
România prinde viteze-record pe autostrăzi! Potrivit 130km.ro:
- A0 – Centura București. 72,5 km sunt deschiși, iar 28,2 km sunt în execuție. Se lucrează la segmentul Nord I DJ601 – DN1 (Corbeanca), la Nord III DN2 (Afumați) – DN3 (Cernica) și Nord IV DN3 (Cernica) – A2. Grad de finalizare: 72%. În execuție: 28%.
- A1 – București – Nădlac. 486,2 km sunt deschiși, iar 92,1 km sunt în execuție. Se lucrează la tronsoanele Pitești-Sibiu și Deva-Lugoj. Grad de finalizare: 85%. În execuție: 15%.
- A2 – București-Constanța (Autostrada Soarelui). 202,8 km sunt deschiși. Grad de finalizare: 100%.
- A3 – Autostrada Transilvania. 200,7 km sunt deschiși, 138,2 km sunt în execuție – se lucrează la tronsonul Gilău-Borș, iar 100,22 km sunt planificați. Autostrada va avea o lungime totală de 439,12 km. Grad de finalizare: 46%. În execuție: 31%. Planificată: 23%.
- A4 – Ovidiu-23 August. 21,8 km sunt deschiși, iar 30,2 km sunt în licitație. Autostrada va avea o lungime totală de 52 km. Grad de finalizare: 42%. În execuție: 0%. Planificată: 58%.
- A6 – Lugoj-Calafat. 10,5 km sunt deschiși, iar 289,5 km sunt planificați – tronsonul Craiova-Tîrgu Jiu este în licitare. Autostrada va avea o lungime totală de 300 km. Grad de finalizare: 4%. În execuție: 0%. Planificată: 96%.
- A7 – Ploiești-Siret (Autostrada Moldovei). 162 km sunt deschiși, 173,2 km sunt în execuție – se lucrează la tronsoanele Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani, iar 117,8 km sunt planificați – tronsonul Pașcani-Suceava este în licitație. Autostrada va avea o lungime totală de 453 km. Grad de finalizare: 36%. În execuție: 38%. Planificată: 26%.
- A8 – Târgu Mureș-Iași-Ungheni (Autostrada Unirii). 0 km sunt deschiși, 216,9 km sunt în execuție – se lucrează la tronsoanele Târgu Mureș-Miercurea Nirajului, Miercurea Nirajului-Leghin, Leghin-Târgu Neamț și Pod Ungheni, iar 88,1 km sunt planificați – tronsonul Târgu Neamț-Iași-Ungheni este în licitare. Autostrada va avea o lungime totală de 305 km. Grad de finalizare: 0%. În execuție: 70%. Planificată: 30%.
- A9 – Timișoara-Moravița. 0 km sunt deschiși, dar tot proiectul este în stadiu de licitare. Autostrada va avea o lungime totală de 72,93 km. Grad de finalizare: 0%. În execuție: 0%. Planificată: 100%.
- A10 – Sebeș-Turda. 70 km sunt deschiși. Grad de finalizare: 100%.
- A13 – Sibiu-Bacău. 0 km sunt deschiși, 68 km sunt în execuție pe tronsonul Sibiu-Făgăraș, iar 232 km sunt planificați. Autostrada va avea o lungime totală de 300 km. Grad de finalizare: 0%. În execuție: 23%. Planificată: 77%.
- A14 – Oar-Suceava (Autostrada Nordului). 0 km sunt deschiși, 10,8 km sunt în execuție pe tronsonul Oar-Satu Mare, iar 324,2 km sunt planificați. Autostrada va avea o lungime totală de 335 km. Grad de finalizare: 0%. În execuție: 3%. Planificată: 97%.
- Drum Expres Turda-Dej. 5 km sunt deschiși, iar 65 km sunt planificați. Drumul expres va avea o lungime totală de 70 km. Grad de finalizare: 7%. În execuție: 0%. Planificată: 93%.
- Drum Expres Bacău-Piatra Neamț. 100% în licitație. Drumul expres va avea o lungime totală de 51 km. Grad de finalizare: 0%. În execuție: 0%. Planificată: 100%.
- Drum Expres Focșani-Galați. 0 km sunt deschiși, iar 85,8 km sunt în execuție. Drumul expres va avea o lungime totală de 85,81 km. În execuție: 100%.
- Drum Expres Craiova-Pitești. 121,1 km sunt deschiși. Grad de finalizare: 100%.
- Drum Expres Arad-Oradea. 15,1 km sunt deschiși, 73,4 km sunt în execuție – se lucrează la tronsonul Arad-Oradea, iar 48,47 km sunt în licitație. Drumul expres va avea o lungime totală de 136,97 km. Grad de finalizare: 12%. În execuție: 54%. Planificată: 34%.












