CE OFERĂ SIMION SUSȚINĂTORILOR SĂI: MORCOVUL ȘI BĂȚUL
Opoziția e grea. Dar e cu atât mai grea când n-ai fost niciodată la guvernare și când singurul tău „program politic” în șase ani a fost să spui ce nu e bine, fără să arăți vreodată că poți face mai bine. Când trăiești exclusiv din critică, scandal și spectacol, vine inevitabil momentul în care îți dai seama că nu mai ai ce pune pe masă susținătorilor. Nicio realizare, niciun proiect, nicio dovadă. Doar vorbe. Citește articolul pe BREVIAR.ro!
.
DE CE AMENINȚĂ PSD CĂ PLEACĂ DE LA GUVERNARE
Amenințarea PSD că „pleacă de la guvernare” a ajuns folclor politic. Un refren previzibil deja, cântat pe mai multe voci: nu ne ascultați? plecăm. nu faceți cum vrem? ne ridicăm și ieșim. nu se întâmplă asta? ne cărăm. Toată lumea știe, însă, adevărul pe care PSD nu-l spune niciodată: nu pleacă nicăieri. Nici n-are cum și nici n-are cu cine. Citește articolul pe BREVIAR.ro!
.
CU CINE JOACĂ GEORGESCU?
Călin Georgescu a luat pe toată lumea prin surprindere cu poziția sa de “neutralitate militantă” în alegerile din 7 decembrie. A anunțat că se disociază „total” de scrutinul pentru Primăria Capitalei și „evident” de orice candidat implicat. Citește articolul pe BREVIAR.ro!
.
CORUPȚII NOȘTRI, MAI PUȚIN CORUPȚI CA AI VOȘTRI
Pentru Nicușor Dan, nu hoțul neprins e negustor cinstit. Ci hoțul prins că a furat mai puțin e cinstit față de cei care au furat mai mult. Cel puțin asta reiese din declarațiile președintelui privind demisia lui Ionuț Moșteanu după ce s-a dovedit că acesta a mințit despre studiile sale în CV. „Cred că sute de milioane de euro e mai corupt decât o diplomă”, a spus președintele, profitând de ocazie ca să mai puncteze și un atac subtil la candidații PNL și PSD de la București, vorbind despre PUZ-urile de sector. Un furt mic e mai grav decât unul mare? Da, e. Dar cu siguranță nu e mai puțin furt. Citește articolul pe BREVIAR.ro!
.
ROMÂNIA PRINDE VITEZE-RECORD PE AUTOSTRĂZI
Multă vreme, românii au privit harta autostrăzilor noastre ca pe o hartă a promisiunilor întârziate. Ani buni după Revoluție, aveau dreptate: ba nu exista voință politică, ba construcțiile stagnau, ba proiectele se împotmoleau. E de ținut cont totuși că, nici în anii ’90, nici la începutul anilor 2000, România nu avea bani să-și construiască o rețea de drumuri de mare viteză care să o lege de restul Europei. Autostrăzile rămâneau un ideal și o decepție. Citește articolul pe BREVIAR.ro!
.
NU MAI SUNT NICI CAMPANIILE CE-AU FOST
Campania pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie a fost un manual de cum să nu faci politică. O cursă în care proiectele au încăput pe un colț de afiș, iar restul spațiului a fost rezervat pentru zvonistică, țipete, prejudecăți și sondaje aruncate pe piață ca să tulbure, în loc să lămurească. Citește articolul pe BREVIAR.ro!
.
ROMÂNII CUMPĂRĂ MAI PUȚIN. CHIAR ȘI MÂNCARE
Consumul a fost în ultimii ani un motor de bază al creșterii economice. Oamenii au cumpărat și economia a mers. Dar acum, datele INS pe luna octombrie arată că acest motor se cam oprește. Concluzia deloc confortabilă este că mâncarea e categoria cel mai grav afectată, cu o scădere de aproape 7% într-un singur an. Când românii renunță la a-și cumpăra mâncare, nu mai vorbim despre rafinarea gusturilor, ci despre probleme de buget. Produsele nealimentare rezistă cel mai bine, dar chiar și ele intră pe minus în octombrie. Carburanții par imprevizibili, ba cresc, ba scad, fără să ofere vreun semnal coerent. Per total, consumul este în cădere de la începutul anului și în picaj, odată cu taxele mai mari. Citește articolul pe BREVIAR.ro!
.
GATA CU EXPORTUL DE GRÂU ȘI IMPORTUL DE PÂINE?
Poate că ar trebui să începem printr-o imagine pe care o știm prea bine: România, o țară cu pământ fertil cât să hrănească jumătate de continent, exportă grâu în toate direcțiile lumii, dar importă pâine, biscuiți, paste și produse procesate pe care, teoretic, le-am putea face chiar la noi acasă. O țară cu 0,44 hectare de teren agricol pe cap de locuitor, dublu față de media europeană, continuă să vândă materie primă ieftină și să cumpere înapoi valoare adăugată scumpă. Citește articolul pe BREVIAR.ro!



















