Tot mai mulți turiști aleg să viziteze salina Praid din județul Harghita, numărul acestora dublându-se în ultimele două săptămâni, potrivit Agerpres. Zilnic, între 1.000 și 1.500 de persoane au coborât în subteran în perioada de vacanță școlară, o creștere semnificativă a vizitatorilor față de perioadele școlare, când 700-800 de turiști vizitează salina.
.
Per total, Praid a avut 28.000 de vizitatori în luna februarie, iar conducerea se așteaptă ca numărul turiștilor, acum revenit la normal, să crească din nou odată cu apropierea Paștelui.
Aproape jumătate de milion de persoane au vizitat salina Praid în 2024, în creștere cu toate că aceasta a fost închisă timp de o lună, iar turiștii care ajung aici au multiple opțiuni de relaxare și divertisment: aflată la o adâncime de 120 de metri sub pământ, galeria de vizitare își așteaptă oaspeții cu terenuri de joacă pentru copii, spaţii de creaţie şi agrement, o capelă ecumenică, o cafenea, un magazin souvenir şi o farmacie cu produse naturiste. De asemenea, la nivelul zonei de vizitare Panorama Belvedere „Mina Iosif” vizitatorii pot face degustări de vinuri și pot servi masa. Nu în ultimul rând, la Praid turiștii se pot bucura de un ștrand, un parc de aventuri și un cinematograf.
Sursă foto: salinapraid.ro



















