În geopolitică – jocul de șah care modelează lumea – marile schimbări nu încep întotdeauna cu un război. Pot fi demarate cu un port, un tunel, o autostradă sau o cale ferată în mijlocul deșertului, acolo unde Irak construiește un megaproiect de infrastructură care să transforme țara într-un hub logistic global. Coridorul de 1.200 km care va lega Golful Persic de Turcia este în esență legătura Asiei cu Europa, care ocolește trecerile capricioase, costisitoare și, după cum am aflat recent, foarte vulnerabile la război ale Canalului Suez, Mării Roșii sau Strâmtorii Ormuz.
.
Planul este, pe cât de simplu, pe atât de ambițios: cu o investiție estimată la 17-20 de miliarde de dolari, Irakul și Turcia, alături de Qatar și Emiratele Arabe Unite, vor să construiască acest coridor care să traverseze de la sud la nord Irakul până în Turcia. Aceasta din urmă are acces la piața europeană, ceea ce înseamnă în esență accesul întregii Asii la puterea de cumpărare a Vechiului Continent. Cu Irakul la butoane – pentru Irak, este șansa de a deveni, după decenii de războaie, unul dintre cele mai importante noduri logistice dintre Asia și Europa.
.
Momentul nu putea fi mai potrivit. Prin Strâmtoarea Ormuz treceau, înainte de războiul din Iran, cam 20% din petrolul și gazele consumate în lume. Prin Marea Roșie, înainte de războiul din Gaza, circa 12% din comerțul mondial. Lumea știa, dar abia acum a înțeles cât de fragile sunt ambele și toți se vor asigura cel mai probabil că nu vor mai fi niciodată atât de dependenți.
.
Lista câștigătorilor Development Road este lungă. China poate fi unul dintre cei mai mari beneficiari fără să fie principalul investitor. Noul coridor i-ar putea scurta cu până la 15 zile transportul mărfurilor către Europa și completează natural drumul său al mătăsii (Belt & Road), conectându-se atât cu Coridorul Economic China-Pakistan, cât și cu infrastructura deja dezvoltată spre Turcia. Beijingul obține acces mai rapid la piața europeană fără să plătească nota.
.
Cel mai mare câștigător geopolitic pare însă Turcia. Coridorul ajunge în Europa prin infrastructura și porturile sale, transformând Ankara în poarta obligatorie dintre statele din Golf și piața europeană. Development Road este, în același timp, și răspunsul Turciei la coridorul India-Orientul Mijlociu-Europa, susținut de Statele Unite, care ar fi ocolit teritoriul turc. Dacă proiectul reușește, Ankara nu va controla doar o rută comercială, ci una dintre cele mai importante intersecții economice ale lumii. Qatarul și Emiratele Arabe Unite câștigă la rândul lor acces direct către Europa și o influență mai mare într-un Irak aflat până acum, în mare măsură, în orbita Iranului.
.
Și Statele Unite au motive serioase să privească proiectul cu îngăduință, chiar dacă nu îl controlează. Un coridor care reduce dependența comerțului mondial de Marea Roșie și de Strâmtoarea Ormuz înseamnă o economie globală mai puțin vulnerabilă la șantaj și blocaje. Dar adevăratul câștig american este geopolitic. Marele perdant al proiectului este Iranul. Exclus din traseu, Teheranul riscă să piardă fluxuri comerciale în favoarea Irakului și vede cum la vest de granițele sale se consolidează o axă Turcia-Irak-Qatar-Emiratele Arabe Unite, capabilă să-i reducă influența asupra Bagdadului. Este una dintre puținele investiții majore din Orientul Mijlociu care slăbește poziția Iranului fără să fie nevoie de sancțiuni noi sau de intervenții militare.
.
Există însă și un alt mare perdant: Egiptul. Canalul Suez rămâne una dintre cele mai importante artere comerciale ale lumii, dar orice container care ajunge în Europa prin Irak și Turcia este un container care nu mai plătește taxă de tranzit la Suez. Development Road nu va înlocui canalul egiptean și nici nu are nevoie să o facă. Este suficient să-i ia doar o parte din trafic pentru ca echilibrul economic al regiunii să înceapă să se schimbe.
.
Irakul a făcut primii pași și a demarat investițiile, însă este departe nu doar de linia de sosire, ci și de stabilizarea internă necesară unui proiect de o asemenea magnitudine. Coridorul este o oportunitate istorică, iar momentul geopolitic nu putea fi mai favorabil. Întrebarea este dacă Bagdadul va reuși să transforme această viziune în realitate sau dacă proiectul va rămâne doar un alt miraj în deșert.
