Ilie Bolojan n-a mai demisionat după decizia Curții Constituționale de a respinge reforma pensiilor magistraților. A spus că pleacă dacă CCR pică legea. Legea a picat, dar între timp, Bolojan a fost convins să rămână.
.
Guvernul a pregătit terenul dinainte: semnale, calcule și îndemnuri, toate menite să construiască ieșirea de siguranță. Când a venit verdictul Curții, Coaliția era pregătită: Bolojan și-a pus singur lațul de gât fluturând prin aer demisia? Colegii au venit imediat să i-l desfacă.
.
Vicepremierul UDMR Tanczos Barna a spus-o limpede: „în niciun caz” nu trebuie să demisioneze, „nu este momentul să generăm alte crize politice.”
.
Președintele USR, Dominic Fritz, a fost chiar mai generos: „sper să nu” demisioneze, pentru că „este important să continuăm această luptă (…) și cred că acest Guvern acuma trebuie să studieze cu mare atenție motivarea Curții Constituționale, să mergem mai departe cu eliminarea acestor pensii speciale și dacă este nevoie să schimbăm Constituția, atunci USR va începe demersurile pentru un referendum, să schimbăm chiar și Constituția”.
.
Iar Sorin Grindeanu, șeful interimar al PSD, a închis cercul: „Spre deosebire de alți colegi din coaliție, eu am spus de la bun început că nu trebuie să-și dea demisia, indiferent de verdictul pe acest pachet”.
.
O solidaritate atât de spontană încât pare regizată. Cu efect garantat: pe principiul „eu am vrut, dar nu m-au lăsat”, premierul Bolojan scapă basma curată.
.
Aveam indicii și înainte de hotărârea de ieri a CCR că așa se vor desfășura lucrurile: precaut, încă înainte de decizie – la care, fie vorba între noi, toți din guvern se așteptau – președintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus clar poziția Coaliției: „Deci, ați văzut că nici Sorin Grindeanu nu îl împinge pe Bolojan spre demisie, nici eu, nici Fritz. Deci nimeni nu îl împinge pe Ilie Bolojan la demisie. Dacă el va lua o decizie de acest gen, sigur, e o altă poveste, dar nu cred, fiindcă nu este cazul”.
.
Guvernul rămâne deci pe baricade. Reforma a căzut. Pensiile speciale sunt la locul lor. Și premierul a devenit, paradoxal, omul care a fost suficient de responsabil încât să nu-și respecte promisiunea. Strașnic!
