Uniunea Europeană este al doilea mare partener comercial al Rusiei, țara pe care Europa vrea să o sugrume economic prin sancțiuni pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
.
Este o realitate greu de ignorat și imposibil de scuzat. La doi ani de la invazia Ucrainei și după multe sancțiuni declarative, Uniunea Europeană continuă să facă afaceri consistente cu regimul de la Kremlin. Conform datelor publicate de institutul Bruegel, UE asigură 14% din comerțul exterior al Rusiei, situându-se astfel pe locul al doilea între partenerii economici ai lui Vladimir Putin.
.
Pe primul loc, fără surprize, se află China, responsabilă de 48,1% din volumul comercial al Rusiei. Este o alianță de conveniență între două regimuri autoritare care își împart sferele de influență și interesele energetice. Pe locul al treilea se situează India, în prezent cel mai mare cumpărător de petrol rusesc, iar imediat după vine Turcia, o țară NATO care joacă constant la două capete — vinde drone Ucrainei și face comerț intensiv cu Rusia.
.
Dar șocul cel mai mare vine tocmai din partea Europei, leagănul democrației moderne, care rămâne un jucător economic esențial pentru Rusia în ciuda tirului de sancțiuni impuse din 2022 încoace, anunțate cu emfază la Bruxelles și dublate de excepții și portițe legale tolerate tacit.
.
Apare o întrebare incomodă: cum se poate pretinde că vrei să sufoci economic o putere agresoare, în timp ce continui să contribui la respirația ei financiară? Oricâte embargouri parțiale sau limitări de export ar introduce Comisia Europeană, faptul că UE încă alimentează comerțul cu Rusia, chiar și indirect, slăbește întreaga strategie de izolare economică.
.
Desigur, se vor invoca eforturile depuse, complexitatea relațiilor comerciale, nevoile energetice și rețelele logistice greu de decuplat peste noapte. Dar problema este una de principiu și de coerență. Europa nu e străină de dublul limbaj al înțelegerilor economice cu autocrați, a închis ochii și în alte epoci când interesele financiare păreau mai grele decât valorile democratice. Istoria o dovedește — de la relațiile cordiale cu regimuri represive pentru gaz și petrol, până la ignorarea flagrantă a drepturilor omului atunci când contractele de infrastructură sau vânzările de echipamente militare aduceau profit.
.
Ce vedem astăzi? O Europă care vorbește despre solidaritate cu Ucraina, dar care îi întreține indirect agresorul, alimentând economia de război a lui Putin prin comerț și compromisuri. O Europă care își predică valorile în plenul Parlamentului European, dar care își permite luxul ipocriziei în facturile de export. Un alt client în comerț cu dușmanul.
