Și dacă o Europă mai puternică înseamnă o Europă divizată?
70 de ani de pace continuă pe continentul european – cea mai lungă perioadă fără război major din întreaga istorie a Europei… Nu a fost miracol, ci efect al faptului că Statele Unite și-au asumat securitatea europeană, iar Europa s-a putut concentra pe prosperitate și integrare. Acum, America retrage oferta. „Plătiți singuri factura”, spune Washington. Și Europa ascultă.
.
Bugetele militare cresc. Țările europene din NATO se îndreaptă spre 5% din PIB alocat apărării până în 2035 – cifre de Război Rece. Tancuri noi, avioane noi, sisteme de rachete noi. Pe hârtie, Europa devine mai puternică. În realitate? Fiecare țară se înarmează singură, fiecare își construiește propria armată, fiecare urmărește propriile interese de securitate. O armată europeană unificată, un singur centru de comandă pentru toate țările UE? Nu e încă pe agenda discuțiilor pe bune. Și așa, Europa intră într-o cursă a înarmării – împotriva cui, rămâne să vedem.
.
Zeci de ani de cooperare economică pare mult. Pare suficient. Dar ce înseamnă zeci față de multe sute de ani de războaie? Câte țări europene s-au măcelărit reciproc cu fiecare ocazie? Câte frontiere au fost desenate în sânge? Câte capitale au ars? Memoria instituțiilor europene este scurtă – șaptezeci de ani. Memoria popoarelor este lungă – veacuri. Iar acum le cerem să se înarmeze din nou, fiecare în colțul lui, fără comandă unificată. Ce se întâmplă când o țară mai mică începe să se teamă de vecinul său devenit brusc superior militar? Ce se întâmplă când un întreg continent se uită cu suspiciune la o putere prea mare ca să nu profite de dimensiunea sa – cum a mai făcut poate în trecut? Unitatea europeană se dizolvă.
.
Iar o Europă divizată este o pradă ușoară. Pentru Rusia, care o vrea slabă și fragmentată. Pentru China, care o vrea dependentă economic. Pentru Statele Unite, care o vor docilă.
.
Europa are însă și avantaje. Al zecilor de ani de cooperare, al unui dușman clar – Rusia – și, culmea, avantajul unui aliat impredictibil – America lui Trump, care a întărit unitatea europeană mai mult decât ar fi reușit orice campanie de relations.
.
Există deci opțiuni pentru europeni. Integrarea graduală a industriei de apărare – producție comună, achiziții comune, economii de scară. Coaliții ale țărilor dispuse să coopereze militar pentru misiuni specifice. Un Consiliu European de Securitate care să coordoneze politicile naționale. Arsenalul nuclear francez ca umbrelă strategică pentru întreg continentul…
.
Europa are în față un test de maturitate: poate alege între cooperare profundă sau competiție periculoasă. Între securitate comună sau insecuritate reciprocă. Între integrare sau fragmentare. Alegerea corectă e cea mai grea, dar singura viabilă: integrarea apărării comune. Altfel, prețul securității descentralizate ar putea fi chiar unitatea Europei.
