Comisia Europeană a suspendat plata a 869 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, în urma neîndeplinirii a trei jaloane esențiale. Astfel, din cererea de plată nr. 3, România a primit doar 1,27 miliarde de euro din totalul de 2,14 miliarde solicitate.
.
Primele două jaloane nerespectate fac referire la refuzul României de a implementa reformele necesare pentru a asigura o conducere eficientă și transparentă a companiilor de stat. În continuare, numirile în funcții de conducere sunt influențate politic și lipsesc criteriile de competență.
.
Așadar, pentru nerespectarea directivei de numire a unui nou șef la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), României i s-au suspendat 330 mil. euro.
Cea de-a doua penalizare, de 227 mil. euro, a fost consecința nedesemnării unor administratori în companii din subordinea Ministerului Energiei. Procedurile au fost reluate în cazul a opt companii – Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Romgaz, Oil Terminal, Conpet, CE Oltenia, Midia Green Energy și CNCIR – după revocarea a 43 de administratori numiți fără respectarea normelor de transparență. Totuși, potrivit ministrului Boloș, există încă societăți unde aceste proceduri nu au fost inițiate, printre care SAPE, Electrocentrale Craiova, Eurotest, Radioactiv Măgurele și Institutul de Resurse Minerale.
.
Al treilea jalon neîndeplinit, care a dus la suspendarea a 231 mil. euro, vizează reforma pensiilor speciale. Legea privind echitatea pentru magistrați este în prezent în dezbatere la Senat și include două măsuri principale: creșterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani până în 2045 și menținerea bazei de calcul a pensiilor speciale la 85% din veniturile nete.
.
Ministrul Marcel Boloș a declarat că România are la dispoziție o perioadă de șase luni pentru a îndeplini jaloanele restante și a recupera o parte din fonduri. Totuși, în cazul în care nu se remediază deficiențele, sancțiunile financiare vor fi aplicate automat.














