Consiliul Superior al Magistraturii i-a făcut plângere penală vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce aceasta a declarat pentru un post de televiziune că magistrații trebuie să înțeleagă că „România nu își mai permite să mai plătească acești bani (pentru pensii speciale, n.r.), nu își permite să mai aibă pensionari speciali, nu avem cum” și că „dacă banii ăia trebuie să se ducă la ei pentru că îşi dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente, banii ăia nu se tipăresc şi vin din aer, vin de undeva.”
.
Replica Justiției? Oana Gheorghiu „incită la ură și discriminare” printr-un „discurs periculos” „menit să antagonizeze societatea față de corpul profesional al magistraților”. Un pas înainte totuși față de argumentul standard (care nu lipsește nici acum) al celor care fac Justiția, care acuză conștiincios ‘atac la independența justiției’ orice nu e pe placul lor… de exemplu, reforma pensiilor magistraților, care le-ar crește vârsta de pensionare și vechimea în muncă și le-ar scădea pensia la 70% din ultimul salariu net (de la 100% acum).
.
Magistrații au dreptate, totuși: da, e nevoie ca procurorii și judecătorii să primească pensii de serviciu dată fiind natura meseriei lor, cu toate restricțiile și riscurile pe care aceștia și le asumă de-a lungul carierei.
DAR: această pensie trebuie să se încadreze în niște limite acceptabile și echitabile. Altfel, cum vede un om cu pensie medie de 2.775 de lei declarația șefei CSM, care a spus că o pensie de 11.000 de lei (după scădere), i se pare mică?
.
Asta uită procurorii și judecătorii să spună atunci când reclamă atacuri la independența Justiției: că nimeni nu le refuză o pensie de serviciu, ci că aceasta trebuie să fie un pic mai… puțin specială; că nimeni deci nu se leagă de independența justiției, ci ei înșiși o leagă de banii pe care ei îi consideră a fi de ajuns. Magistrații vorbesc despre independență, dar o traduc în sume; ne vorbesc despre demnitate, dar o asociază cu privilegiul. Și ne mai vorbesc despre echilibru, dar într-o balanță care înclină în favoarea lor: puși în fața argumentului unor venituri uriașe care trebuie să scadă, replica lor este că nu sunt veniturile lor prea mari, ci statul asigură venituri prea mici oamenilor și, în consecință, cum-necum trebuie să le crească.
.
Pe de altă parte, nici Oana Gheorghiu nu joacă impecabil. Argumentul său de principiu e valid (dai într-o parte, n-ai într-alta), cu toate că a opus într-adevăr forțat și propagandistic pensia specială a unui magistrat lipsurilor unui copil sărman sau ale unui bolnav internat, după o rețetă eficientă în stradă, dar periculoasă în instituțiile de stat. Scopul nu poate scuza mijloacele în fiecare caz, mai ales când sapi la temelia unei încrederi și așa în ruine în Justiția românească.
.
Discuția despre pensii speciale a devenit de ceva ani o armă utilă pentru oricine beneficiază dacă o folosește ca să indice către un vinovat pentru relele societății, e adevărat. Dar spune o vorbă că nu-i rău mai mare decât cel pe care ți-l faci singur… iar magistrații sunt departe de a fi o excepție aici.
