Într-o mișcare neașteptată, dar încărcată de semnal politic, premierul Ilie Bolojan a propus-o pe Oana Gheorghiu, cofondatoare a asociației „Dăruiește Viață”, pentru funcția de vicepremier. Decretul de numire așteaptă doar semnătura președintelui Nicușor Dan. Dar chiar înainte ca această numire să devină oficială, întrebarea de fond devine tot mai apăsătoare: e o dovadă de curaj politic sau o greșeală strategică?
.
Gheorghiu nu vine din partid și nu are traseu politic. Vine dintr-un ONG care a ridicat din donații un spital pentru copii cu cancer și alte boli grave, la Marie Curie. A fost, ani la rând, o voce care a criticat guvernul – oricare guvern – iar acum va face parte din exact aceeași structură pe care a contestat-o.
.
În favoarea numirii sale stau multe argumente, mai ales că ar fi singurul vicepremier din cei 4 care vine din afara sferei politice – ea i-ar lua locul lui Dragoș Anastasiu, care ajunsese în Guvern din mediul privat.
.
Pentru unii așadar, numirea Oanei Gheorghiu este o gură de aer proaspăt, ca încercare de a aduce în guvern oameni care știu ce înseamnă să muncești cu resurse mici și rezultate mari; e și o dovadă că statul își recunoaște limitele și vrea să împrumute bune practici din societatea civilă. Un alt avantaj este că Gheorghiu are în spate o rețea de încredere publică și poate acționa ca punte între cetățeni și un aparat de stat în care nu mai crede aproape nimeni.
.
Contraargumentele, pe de altă parte, sunt și ele serioase. Numirea unei persoane dintr-un ONG atât de influent nu e un experiment oarecare, ci un test de etică publică. Poate cineva care conduce o organizație neguvernamentală cu contracte, sponsorizări și influență să devină membru al Guvernului fără riscul unor conflicte de interese? Oricât de bine intenționată ar fi, Gheorghiu va trebui să răspundă la întrebări incomode: se va retrage complet din activitatea ONG-ului? Va exista transparență totală în orice decizie care ar putea viza „Dăruiește Viață”? Va exista un mecanism extern care să monitorizeze eventualele conflicte de interese?
.
De partea cealaltă, va fi dispusă să-și asume compromisurile pe care le poate implica o coaliție multipartinică? Dar un oprobriu public? Pentru că, odată ce intră în guvern, ea își va pierde, inevitabil, rolul de „gardian extern”. Ce se întâmplă cu vocea sa critică atunci? Cum mai poți fi credibil ca reprezentant al societății civile când ești în același timp și parte din aparat?
.
Numirea Oanei Gheorghiu nu e în niciun caz banală și nu trebuie tratată ca un simplu gest de „deschidere către societate”. E un (nou) moment de ruptură între paradigma guvernării de partid și ideea unei guvernări cu actori din societatea civilă. Poate fi un succes, dacă Oana Gheorghiu va aduce rigoare, umanitate și viziune. Dar poate fi și un dezastru, dacă se va transforma într-un caz de influență netransparentă sau dacă va eșua tocmai din cauza sistemului rigid în care intră.
.
Până atunci, însă, mingea e la președintele Nicușor Dan, și el provenit tot din sfera societății civile. El va trebui să decidă dacă această numire e un pas înainte pentru statul român sau dacă tocmai deschidem o cutie a Pandorei. Într-o țară în care încrederea în autorități este cronic anemică, când societatea civilă intră în guvern, toată lumea ar trebui să ciulească urechile: nu pentru senzațional, ci pentru că linia dintre reformă și eroare e mai subțire ca niciodată.
