70,5% dintre români au puțină sau deloc încredere în Justiție, iar 80,2% cred că legea nu este egală pentru toată lumea, arată un sondaj INSCOP recent. Sunt cifre reci, de sondaj, dar, dacă așa e situația, ascund efecte fierbinți și periculoase. Ele nu descriu doar o opinie publică nemulțumită, ci o fisură adâncă în structura de rezistență a statului. Pentru că Justiția nu este o instituție printre altele. E instituția care spune ce e drept și ce e nedrept. Iar când ea nu mai este crezută, întrebarea devine inevitabilă: în ce mai cred oamenii?
.
Cu siguranță nu în politicieni, care se bucură de ani buni de un capital de încredere și mai mic. Și nici în celelalte instituții ale statului, dacă fundamentul lor – Justiția – este perceput ca fiind strâmb. Încrederea publică nu funcționează pe bucăți. Ea este un sistem de vase comunicante: când Justiția se golește de credibilitate, toate celelalte instituții o urmează. Statul devine, treptat, o construcție formală, respectată din inerție sau de frică – atunci când mai este respectată – și nu din convingere.
.
Justiția este lipiciul social care ține societatea laolaltă. Cât timp oamenii cred că regulile sunt aplicate corect, sunt dispuși să le respecte, chiar și atunci când nu le convin. Când acest lipici dispare, apare alternativa toxică: fiecare își face singur dreptate. Nu mai contează legea, ci forța, relațiile, influența, vocea mai tare. De aici până la o creștere a violenței, a conflictelor și a radicalizării nu este decât un pas.
.
Un sistem de justiție funcțional nu doar pedepsește, ci descurajează. El transmite un mesaj simplu: încălcarea regulilor are consecințe. Când acest mesaj nu mai este credibil, apare impunitatea. Iar impunitatea este combustibil pentru abuzuri. Cei care pot, forțează limitele. Cei care nu pot, acumulează frustrare. Ambele categorii erodează, în ritm diferit, ordinea socială.
.
La baza tuturor stă ideea cea mai importantă: egalitatea în fața legii. Nu un slogan abstract, ci o condiție a demnității umane. În momentul în care Justiția e percepută ca fiind selectivă – blândă cu cei puternici și necruțătoare cu cei slabi – se nasc resentimente adânci, greu de stins. Neîncrederea românilor în Justiție nu ascunde doar nemulțumire. Ascunde o societate care începe să creadă că regulile nu mai sunt pentru toți. Iar acesta este, poate, cel mai sigur drum spre dezagregare.
