Conform sondajului realizat de publicația franțuzească le Grand Continent și Cluster 17, în martie 2025, în 9 țări membre, europenii nu sunt foarte încrezători în ceea ce privește soarta Europei, împărtășind mai degrabă păreri negative despre marii lideri ai lumii.

Iată câteva dintre întrebările adresate în cadrul sondajului:

.

„După părerea dumneavoastră, cât de probabil ar fi să se iște un conflict armat pe teren european în următorii ani?”– Cei mai mulți dintre participanți (44%) au spus că există un risc destul de ridicat, doar 11% consideră ca riscul este foarte mare, iar 29% dintre europeni sunt mă încrezători în capacitatea de intimidare a Uniunii și spun că există șanse mai degrabă slabe.

„Vi se pare că alegerea lui Trump ca președinte face ca lumea să fie mai sigură, mai puțin sigură, nici mai mult, nici mai puțin sigură sau nu știți?”– Majoritatea respondenților (63%) spun că ne aflăm mai degrabă într-o și mai mare incertitudine, iar scorul de 15% îi este atribuit celor care ar merge cu Trump până în pânzele albe. În ultima categorie, fruntași sunt românii și polonezii.

.

Întrebați fiind cum ar evalua comportamentele liderilor Trump, Putin și Zelensky folosind criteriul democratic, participanții la sondaj au răspuns în majoritate calificată (76%) că Putin recreează cel mai fidel profilul dictatorului. Mai puțin sigure au fost sondajele în cazul lui Trump. Se pare că europenii se împart între a-l considera un dictator per se și identificarea unei „tendințe autoritare”( 39%, respectiv 43%). La polul opus, se crede că Zelensly respectă principiile democratice în procent de 48%, însă cei mai sceptici în această privință sunt italienii, urmați de români.

Musk le este antipatic unui procent de 49% dintre europeni. Pe de altă parte, românii, încă sub efectul susținerii sale pentru al lor Mesia, sunt pe locul 1 în topul răspunsurilor apreciative, chiar dacă în procent de doar 14%.

..