În 3 luni, România a urcat de la 15% la 29% absorbție a fondurilor din PNRR, potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, care a spus că principala sa preocupare o reprezintă Planul de Redresare și Reziliență al României. Acesta speră ca, până la finalul acestui an, nivelul de absorbție a fondurilor PNRR de către țara noastră să ajungă spre 60%.
.
Noi la Ministerul Dezvoltării avem o problemă tehnică. Pe de o parte, în trei luni de mandat, de la 15 la sută am ajuns la 29 la sută absorbţie. Am dublat absorbţia, aproape în fiecare zi plătim facturi la PNRR. Suntem la zi, nu avem întârzieri deloc. Dar pentru a ţine acest ritm al plăţilor avem nevoie ca investiţiile noastre, care în marea lor majoritate sunt finanţate din partea de împrumut pe PNRR, să fie trecute pe grant. Asta pentru că împrumut înseamnă deficit bugetar şi acolo spaţiul este mai îngust anul acesta, pentru că trebuie să ne încadrăm în ţinta de şapte la sută. Dar dacă reuşim, şi aceasta a fost discuţia şi cu Comisia Europeană şi cu premierul şi cu domnul Marcel Boloş şi cu ministrul Barna Tanczos, soluţia pe care noi o propunem este să putem trece pe grant, a afirmat Attila.
2025 nu este cel mai bun an financiar pentru România, în special în privința investițiilor, susține ministrul Dezvoltării.
.
Provocarea cea mai mare pentru mine la minister este PNRR. Dacă reuşim, vom avea o absorbţie de aproape 60 la sută până la finalul anului. Aceasta este asumarea dacă vreţi a ministrului Dezvoltării, a mai spus Attila pentru Antena 3.




















