ADERAREA LA OCDE, MOMENTUL DE GRAȚIE AL DEZVOLTĂRII ROMÂNIEI MODERNE
Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), alături de integrarea deplină a țării noastre în Schengen și de finalizarea PNRR reprezintă momentul de grație al dezvoltării României moderne, ca și o șansă istorică de a ne recâștiga coeziunea socială și solidaritatea națională și de a deveni o putere economică europeană, a declarat Marcel Ciolacu în cadrul conferinței „România și OCDE – Principalul proiect de țară după NATO, UE și Schengen”. Citește pe BREVIAR.ro!
.
CONSERVATORII NU-L PLAC PE NICUȘOR: „UN CAL TROIAN SPRIJINIT DE SOROS”
Nicușor Dan este un „soroșist” care, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale din luna mai, va duce la erodarea relațiilor României cu Statele Unite ale Americii, fiind astfel de ajutor pentru președintele Rusiei, Vladimir Putin – este ceea ce susține publicația conservatoare Townhall, într-un material dedicat candidaturii lui Nicușor Dan. Citește pe BREVIAR.ro!
.
ION ILIESCU ȘI PETRE ROMAN, TRIMIȘI IAR ÎN JUDECATĂ ÎN DOSARUL MINERIADEI
Fostul președinte al României Ion Iliescu și fostul premier Petre Roman, împreună cu Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu și Miron Cozma alături de generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu și colonelul în rezervă Petre Peter au fost trimiși din nou în judecată astăzi în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” pentru infracțiuni contra umanității. Citește pe BREVIAR.ro!
.
MARCEL CIOLACU: PROFESORII VOR FI PLĂTIȚI ÎN FUNCȚIE DE PERFORMANȚELE ELEVILOR
Profesorii din România vor fi evaluați digital în fiecare an pe baza performanței elevilor și a analizei colegilor și directorilor din școlile românești, iar salariul dascălilor va fi corelat cu performanța actului de educație, a anunțat astăzi prim-ministrul Marcel Ciolacu, în cadrul Conferinței „România și OCDE – Principalul proiect de țară după NATO, UE și Schengen”. Citește pe BREVIAR.ro!
.
NICUȘOR DĂ SEMNE CĂ S-AR RETRAGE DIN CURSA PENTRU COTROCENI
Nicușor Dan a anunțat astăzi că e dispus să-și retragă candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai dacă sondajele vor arăta, la jumătatea campaniei electorale, o finală Simion-Ponta și dacă primarul Capitalei va scădea în sondaje. În opinia lui Nicușor Dan, ar fi potrivit ca doar un candidat proeuropean să rămână în competiția pentru Cotroceni. Citește pe BREVIAR.ro!
.
ÎN 3 LUNI, ROMÂNIA A AJUNS DE LA 15% LA 29% ABSORBȚIE DIN FONDURI PNRR
În 3 luni, România a urcat de la 15% la 29% absorbție a fondurilor din PNRR, potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, care a spus că principala sa preocupare o reprezintă Planul de Redresare și Reziliență al României. Acesta speră ca, până la finalul acestui an, nivelul de absorbție a fondurilor PNRR de către țara noastră să ajungă spre 60%. Citește pe BREVIAR.ro!
.
CLOTILDE ARMAND, JOCURI SUBTERANE PENTRU ELIMINAREA ELENEI LASCONI
Clotilde Armand face presiuni uriașe în rândul membrilor Biroului Național al USR pentru scoaterea din alegerile prezidențiale a Elenei Lasconi, președinte partidului, în condițiile în care mai mulți lideri importanți din USR iau în calcul susținerea lui Nicușor Dan, arată surse citate de publicația Gândul. Citește pe BREVIAR.ro!
.
AUR, PRINS CU BOȚII-N SAC, ÎMPREUNĂ CU GEORGESCU
Și Călin Georgescu, independentul care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, dar și AUR, partidul condus de George Simion, au beneficiat de cele mai bine de 27.000 de conturi false în campania de anul trecut, arată rețeaua socială TikTok în raportul oficial al lunii martie 2025 trimis către Comisia Europeană. Citește pe BREVIAR.ro!
.
TARIFELE LUI TRUMP AFECTEAZĂ DOAR 4% DIN EXPORTURILE ROMÂNIEI
România exportă bunuri de 4 miliarde de dolari în Statele Unite, în timp ce importurile de peste Ocean se ridică la 1,5 miliarde de dolari. Deși țara noastră are un excedent de 2,5 miliarde de dolari în relația comercială cu SUA, comerțul cu țara condusă de Donald Trump, care tocmai a impus taxe vamale de 20% pentru produsele din Uniunea Europeană, afectează în mică măsură economia noastră: mai exact, 4% din exporturi, potrivit economistului Cristian Păun, care propune reorientarea relațiilor comerciale ale României cu alte state. Citește pe BREVIAR.ro!
.
VÂNĂTOAREA DE URȘI
Mircea Fechet, ministrul Mediului, propune ca orice urs care intră în localitate să fie omorât. Acesta spune că nu ar trebui să se ia în calcul cota de recoltare când este vorba de viața unui om și că, eventual, aceasta ar trebui chiar modificată. Citește pe BREVIAR.ro!












