SE DESCHIDE CIRCULAȚIA PE UN NOU SECTOR A1, CONSTRUIT CU FONDURI UE

Șoferii vor putea circula de azi pe un nou tronson al autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit căruia drumul de la Curtea de Argeș până la București, pe o distanță totală de aproximativ 140 de kilometri, va putea fi făcut integral pe autostradă. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

LEGEA CARE BAGĂ LA ÎNCHISOARE LEGIONARISMUL: PEDEPSE DE PÂNĂ LA 10 ANI

Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”, conform noii legi adoptate în Parlament. Înainte, organizațiile extremiste erau interzise prin Ordonanța de Urgență 31, însă nu se preciza explicit că ordonanța face referire și la mișcările legionare. Previzibil, suveraniștii au votat contra adoptării legii și au condamnat votul celorlalți parlamentari. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

INVESTIȚIILE ÎN ECONOMIE AU CRESCUT ÎN PRIMELE 3 LUNI

Investițiile nete în economia românească au crescut la 37,5 miliarde de lei, +4,3% în primele trei luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2024, a transmis astăzi Institutul Național de Statistică. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

NIVELUL DE TRAI AL ROMÂNILOR, CEA MAI RAPIDĂ CREȘTERE DIN UE ÎN ULTIMII 20 DE ANI

Nivelul de trai al românilor a crescut puternic în ultimii 20 de ani, ajungând azi foarte aproape de media Uniunii Europene. Practic, România a urcat, de la cel mai jos nivel de bunăstare din UE în 2004, la 88% din media UE în prezent. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

ZGOMOTUL CA STRATEGIE DE MARKETING

De la încheierea alegerilor prezidențiale în care Nicușor Dan l-a bătut în turul doi pe George Simion, care ieșise foarte confortabil din primul tur, AUR se bazează pe o strategie clară: zgomotul – mult, intens, continuu. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

FRITZ – NOUL PREȘEDINTE USR

Cu 67,2% dintre voturi, Dominic Fritz a devenit președintele USR, succedat fiind în rezultatul alegerilor de către Violeta Alexandru, senatoare USR și fostă ministră PNL în guvernele Orban. Cel de-al șaselea președinte USR propune “o resetare strategică a USR” și o modificare a doctrinei partidului de la “centru-dreapta” la “centru”. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

PROPUNERE USR: CORUPȚII SĂ NU MAI PRIMEASCĂ PENSII SPECIALE

Deputatul USR Ștefan Tănasă a depus în Parlament o propunere legislativă prin care persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție să nu mai beneficieze de pensii speciale. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

CLUJ-NAPOCA, ORAȘUL CARE ȘTIE SĂ-ȘI PRIMEASCĂ MUSAFIRII

Trei zile în Cluj-Napoca sunt și nu prea sunt de ajuns. La prima vedere, ai senzația că reușești să-l cuprinzi: centrul cochet, străzile luminate, muzeele primitoare, magazinele colorate, un parc splendid – sau două sau trei, fiindcă-s la fiecare pas, și iarăși, cel puțin două-trei evenimente care au loc în același timp. Dar tocmai când crezi că l-ai prins, Clujul îți mai dezvăluie încă o fațetă bine ascunsă până atunci și-ți arată că n-ai văzut decât o parte din tot ce are de oferit. Are darul ăsta rar: de a-și doza farmecul, ca să te țină acolo. Cu ochii mari. Și gata de următoarea surpriză. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

3 ZILE LA TIFF.24

Trei zile petrecute în Cluj-Napoca. Trei filme vizionate. Trei expoziții de fotografie. Încheind totul cu un concert de punk șamanic la Castelul Banffy din Bonțida: Cum a fost la Transilvania International Film Festival (TIFF), ajuns anul acesta la cea de-a 24-a ediție. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

TOȚI AVEM CEVA DE ASCUNS

„Obiceiuri necurate”, spectacol oferit de Teatrul Bulandra, nu e doar o comedie de situație plasată într-o mănăstire, ci un spectacol de moravuri și o oglindă pusă în fața spectatorului, în care se reflectă păcatele noastre, dorințele ascunse și secretele cu care trăim zi de zi. Sub pretextul râsului, piesa pune în scenă o radiografie umană surprinzător de sinceră. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

..